Veșmântul gândurilor mele
Aș vrea să-mi fie alb, curat;
Și-n tot ce pot gândi vreodată
Să n-am nimica întinat.
Chiar simţurile-ntregi, curate,
Aș vrea să-mi fie alb veşmânt,
Ca niciodată întinate
Să nu-mi lucreze pe pământ.
Privirile să-mi fie limpezi
Iar duhul blând şi liniștit,
Aşa cum mă-nvăţai Isuse,
Atuncea când ne-am întâlnit...
Aş vrea să am mereu aproape
Izvorul nesecat şi sfânt,
Să sorb din tainicele ape
Putere-n fapte şi-n cuvânt.
În inimă aș vrea lumina
Aprinsă din Lumina Ta,
Iar peste toate dă-mi Mantaua
Iubirii de la Golgota!
Atunci voi fi curat Isuse,
Voi străluci în alb veşmânt,
Ca stelele în miez de noapte
În pribegia-mi pe pământ.
Iar când la țărmul veşniciei
Voi ancora-n ceresc popas,
Curat ca lacrima din gene,
Curat vreau să sosesc acasʼ.
În strălucirile măreţe,
În albul Tău din infinit,
Uimit de-atâta frumusețe
Să simt că drumul mi-a sfârşit!
*
Veșmântul gândurilor mele
Aş vrea să-mi fie alb, curat;
Și-n tot ce pot gândi vreodată
Să n-am nimica întinat.